Continut
Povestea începe cu o temă delicată care tot revine în dezbatere publică: Uniunea Europeană, spun specialiștii, nu mai vrea să încurajeze centralele termice pe gaz așa cum o făcea până acum. Nu este vorba neapărat de o interzicere bruscă și forțată pentru oamenii care au deja centrale pe gaz, ci de reguli europene care schimbă treptat felul în care trebuie gândite sistemele de încălzire – și de ce România ar trebui să fie pregătită pentru asta.
Am discutat cu experți în politici energetice, precum Corina Murafa, membru al Observatorului Român al Sărăciei Energetice, și Denisa Diaconu, specialistă în eficiență energetică, ca să înțelegem ce înseamnă, de fapt, directivele primite de la Bruxelles și ce impact ar putea avea asupra locuințelor din România.
Ce spun directivele UE
În aprilie 2024, UE a adoptat o nouă Directivă privind Performanța Energetică a Clădirilor (EPBD). Aceasta cere statelor membre să transpuna reguli care să încurajeze clădirile mai eficiente energetic și sisteme de încălzire „curate” – adică bazate pe surse regenerabile sau electrice.
Un punct esențial: autoritățile nu mai pot oferi subvenții sau facilități fiscale pentru centrale individuale care funcționează pe combustibili fosili, cum sunt cele pe gaz. Asta nu înseamnă neapărat că centralele existente vor fi scoase imediat din uz – dar stimulentele pentru a le păstra scad, în timp ce opțiunile noi, precum pompele de căldură, devin mai atractive.
Mai mult, directiva prevede că aceste centrale pe gaz ar trebui „să iasă treptat din uz” până în 2040.
Rolul statelor membre: decizii locale, reguli europene
Un aspect foarte important al acestor directive este flexibilitatea: UE dă doar un cadru general, iar fiecare țară – inclusiv România – trebuie să decidă cum va aplica aceste reguli. Denisa Diaconu subliniază că este responsabilitatea autorităților locale să creeze politici care să permită tranziția fără a pune o povară prea mare pe cetățeni.
De exemplu, o idee ar fi să condiționezi autorizațiile de construcție: noii dezvoltatori ar putea fi obligați să introducă sisteme de încălzire centralizate, eficiente sau să aibă un plan pentru contoare individuale, astfel încât locatarii să poată face trecerea către pompe de căldură mai ușor.
Cum plătește UE trecerea la pompe de căldură
Pentru a nu lăsa cetățenii singuri în această tranziție, UE și România pot folosi mecanisme de finanțare. Corina Murafa amintește de fonduri precum RePower EU și Fondul Social pentru Climă, care pot oferi granturi pentru gospodăriile vulnerabile să își instaleze pompe de căldură. Aceste fonduri ar putea face diferența între o schimbare impusă și una susținută, care nu agresează bugetul oamenilor.
Totodată, furnizorii de energie pe gaz vor fi treptat obligați să plătească taxe pentru emisiile lor (prin mecanismul ETS2), iar acești bani ar putea fi redirecționați către finanțarea tehnologiilor „verzi” – adică exact acele pompe de căldură pe care UE le vede ca soluții-cheie.
Teama oamenilor vs realitatea
Mulți români se tem că li se va „lua” centrala pe gaz fără să aibă alternativă. Dar experții spun că nu este vorba despre eliminare imediată, ci despre un calendar, un „inevitabil” care trebuie gestionat cu responsabilitate.
Nu este corect, spun ei, ca populația să rămână singură în acest proces: autoritățile locale ar trebui să vină cu planuri concrete, să ofere soluții accesibile și să asigure că tranziția nu înseamnă doar costuri noi, ci și economii și beneficii pe termen lung.
Provocările României
Pentru România, provocarea nu e doar la nivel de legislație: multe locuințe sunt vechi, prost izolate și încălzite ineficient.  A face trecerea la pompe de căldură nu înseamnă doar schimbarea unui aparat — înseamnă și modernizarea clădirilor, investiții în rețele locale și un efort coordonat între autorități, companii de termoficare și cetățeni.
Pe de altă parte, nu toți sunt pregătiți pentru costul unei astfel de schimbări: pompe de căldură pot părea scumpe la început, iar instalarea lor necesită timp și expertiză. De aceea, stimulentele europene sunt vitale: fără ele, riscul este ca mulți români să rămână în urmă sau să refuze schimbarea din lipsă de opțiuni.
Concluzie: între frică și oportunitate
În esență, povestea nu este despre o interzicere bruscă, ci despre o tranziție planificată – către un sistem de încălzire mai curat și sustenabil. UE nu vrea să forțeze pe nimeni mâine la pompe de căldură, ci pune bazele unei schimbări pe termen lung.
Responsabilitatea revine autorităților locale să implementeze aceste reguli într-un mod echitabil și eficient și cetățenilor să fie informați și susținuți. Și, dacă facem treaba corect, România poate profita de această tranziție: nu doar ca să reducă emisiile, ci și ca să scadă costurile energiei pe termen lung și să devină mai rezilientă energetic.
