Acasa ActualitateCristi Dănileț: Minorii care comit infracțiuni pot fi sancționați prin lege, dar statul nu are centre dedicate

Cristi Dănileț: Minorii care comit infracțiuni pot fi sancționați prin lege, dar statul nu are centre dedicate

autor Valentina Avram
0 comentarii

Fostul judecător Cristi Dănileț afirmă că legislația românească oferă deja instrumente pentru intervenția statului în cazul minorilor care comit infracțiuni, inclusiv pentru cei sub 14 ani, însă aplicarea acestora este limitată de lipsa unor centre specializate.

În contextul dezbaterilor privind reducerea vârstei de răspundere penală, reaprinse după crima din județul Timiș, Dănileț susține că este eronată ideea potrivit căreia copiii sub 14 ani nu răspund în niciun fel. El explică faptul că legea prevede măsuri diferite în funcție de vârsta și discernământul minorului.

Astfel, copiii care au împlinit 14 ani pot fi cercetați penal și sancționați cu măsuri educative, de la supraveghere și stagii de formare civică până la internarea în centre educative sau de detenție, în cazul infracțiunilor grave. Minorii sub 14 ani sau cei fără discernământ nu răspund penal, dar pot fi supuși unor măsuri de protecție, precum supravegherea specială sau plasamentul în servicii rezidențiale.

Problema principală, subliniază fostul magistrat, este lipsa infrastructurii: în România există doar un centru rezidențial pentru minori delicvenți, la Brașov, și două centre de zi, în Brăila și Dâmbovița. În restul țării, copiii care au comis fapte penale sunt plasați în aceleași centre cu minorii victime ale abuzurilor.

În acest context, ministrul Justiției Radu Marinescu a anunțat constituirea unui grup de lucru care va analiza oportunitatea modificării legislației privind răspunderea penală a minorilor, pe fondul reacțiilor publice generate de cazul din localitatea Cenei, județul Timiș.

S-ar putea sa iti placa

Program de blocare a reclamelor activat

Te rugam sa ne sustii activitatea lasandu-ne sa iti afisam reclame pe site. Dezactiveaza AdBlockerul pentru a continua.