Într-o zi de vară recentă, autoritățile de la Chișinău au semnat un decret care a zdruncinat viețile a cinci bărbați născuți în Republica Moldova. Aceștia — cu vârste cuprinse între aproximativ 30 și 53 de ani — și-au pierdut cetățenia. Motivul e unul grav: s-au înrolat voluntar în forţele armate ale unui stat străin, în cadrul unei unități militare ruse dislocate ilegal în regiunea separatistă Transnistria.
Decizia nu a venit peste noapte — a fost generată de o sesizare făcută către serviciile de securitate și apoi verificată. Concluzia a fost clară: cei cinci migăreau de la cetățenie moldovenească la o implicare militară activă într-o armată străină. Prin semnătura președintei, măsura a intrat imediat în vigoare.
Pentru cei vizați, efectul este dur și irevocabil — cel puțin deocamdată. Retragerea cetățeniei le schimbă statutul complet: ei nu mai sunt cetățeni ai Republicii Moldova. Există totuși o posibilitate legală: decizia poate fi contestată în instanță.
Această măsură nu este singulară. Spre exemplu, anul acesta, alți cinci moldoveni au pierdut cetățenia în mod similar, pentru același tip de fapte: înscriere voluntară în forțe armate străine. Asta arată că autorităţile de la Chișinău încearcă să aplice legile privind cetățenia în mod consecvent.
Dincolo de cifre și legi, există o poveste umană — sau, mai degrabă, mai multe. Persoane care cândva se considerau „cetățeni ai Moldovei” s-au trezit peste noapte fără nicio identitate recunoscută de statul care i-a văzut crescând. Indiferent de motivațiile care i-au îndemnat să se alăture unei armate străine — ideologice, economice sau de altă natură — consecințele se simt dureros.
Decizia reflectă și o linie clară trasată de stat: implicarea într-o armată străină — mai ales una recunoscută ca dislocată ilegal pe teritoriul țării — nu este compatibilă cu cetățenia Republicii Moldova. Pentru autorităţi, e o chestiune de suveranitate, de loialitate și de protejare a integrităţii statului.
Pentru societate, pentru familie, pentru comunități — decizia poate însemna stigmat, pierdere de drepturi, poate chiar alienare. Cei vizați devin de fapt persoane apatrid, cu un drum incert înainte: fără pașaport de acasă, fără susținere oficială, cu identitatea știrbită.
Și totuși, legea oferă un drum: contestația. În termenul prevăzut, decizia poate fi atacată în instanță, iar cei care cred că au fost nedreptățiți pot încerca să recâștige cetățenia. Dar revenirea nu e garantată — iar semnul pus de stat rămâne o pată în dosar.
Această poveste ne aduce aminte că cetățenia nu e doar un act birocratic — e identitate, apartenență, protecție. Și că, atunci când cineva o pierde, lumea lui se poate schimba complet. Însă regula e clară: alegi să devii soldat într-o armată externă, cu interese contradictorii cu ale țării tale? Riști să rămâi fără cetățenie — și fără acasă.
