Povestea lui Kevin Casian Bordea pare desprinsă dintr-un basm modern: la numai 10 ani, un copil român a făcut un salt uriaș în istoria competițiilor de matematică mentală, scriind un nou capitol de excelență.
Kevin este elev la Smarty Kids România, iar recent a intrat în lumina reflectoarelor în cadrul competiției The Live MCL Book of Mental Math World Records 2025 desfășurate la Dubai — un eveniment foarte prestigios, la nivel global.
În cadrul probei „Addition – 2 cifre + 2 cifre”, Kevin a reușit să acumuleze 1.115 puncte, demonstrând o viteză incredibilă și o precizie aproape perfectă. Organizatorii au descris evoluția lui ca fiind „una dintre cele mai spectaculoase” văzute la categoria copiilor.
Dar succesul lui nu e doar o întâmplare fericită sau un talent izolat. În spatele acestui record stă un program de pregătire riguros și multă disciplină. Kevin nu doar “se nascuse inteligent” — el a muncit, s-a antrenat, și a exersat capacitatea de concentrare, rezistența la stres și viteza de gândire.

Competiția din Dubai nu a fost un simplu concurs de matematică: a adus laolaltă copii talentați din zeci de țări. Însă performanța lui Kevin a ridicat ștacheta — prin rapiditatea calculului, gestionarea presiunii și claritatea minții pe toată durata probei.
Recordul său reprezintă nu doar o victorie personală, ci și un semnal puternic: România are potențial major în rândul tinerilor excepționali, iar rezultatele acestei generații pot inspira o nouă perspectivă asupra educației și talentului.