Specialiști în arheologie și patrimoniu s-au reunit la Mănăstirea Cozia, de pe Valea Oltului, în județul Vâlcea — locul în care, de secole, se găsește mormântul lui Mircea cel Bătrân. Dorința lor? Să-și spună cu claritate: este sau nu original sarcofagul care adăpostește osemintele domnitorului.
De ce era nevoie de această verificare? Existau documente vechi, din anii 1930, în care se făceau cereri oficiale de mutare a sarcofagului — existase ideea că în decursul timpului ar fi fost strămutat, ceea ce risca să creeze confuzie în privința autenticității mormântului.
Ceea ce au descoperit arheologii în 2025 aduce liniște istorică: sarcofagul este cel original. Rămășițele domnitorului și ale celor care au fost reînhumate în același loc — printre care și ale mamei sale spirituale — se află acolo de la început, fără relocări. Sarcofagul, sculptat în piatră, este unicat în România — are o nișă „cefalică”, obicei tipic mormintelor medievale din Vestul Europei, ceea ce îl face rar și prețios.
Această redeschidere nu a fost doar un act de birocrație sau curiozitate — reprezintă un gest de respect și grijă pentru memoria istorică. Mormântul a fost cercetat pentru prima dată în perioada interbelică, când se făceau lucrări de restaurare. Atunci, în 1938, osemintele au fost mutate într-o cutie de marmură și a fost ridicat sarcofagul actual, sprijinit pe un strat de umplutură, sigilat cu beton, și acoperit cu o placă comemorativă sculptată.
Dar mormântul și biserica de la Cozia – lăcaș ctitorit tot de Mircea cel Bătrân la finalul secolului al XIV-lea — au avut o istorie zbuciumată. De-a lungul secolelor, au existat profanări — în 1821, de către trupele eteriste aflate în retragere, dar și în timpul Primului Război Mondial, când zona a fost ocupată. Pietrele funerare au fost refăcute de mai multe ori.
De ce contează atât de mult această confirmare? Pentru că Mircea cel Bătrân nu este orice domnitor — este unul dintre cei mai importanți conducători ai Țării Românești medievale: a domnit zeci de ani, a consolidat statul, a construit mănăstiri, a apărat teritoriul. Cozia este nu doar un loc de rugăciune, ci și necropola voievodală, un simbol al continuității istorice și spirituale.
Astfel, redeschiderea mormântului — și constatările arheologilor — aduc o confirmare importantă: rămășițele prin care legătura cu trecutul era reală nu au fost pierdute, mutate sau alterate. Sarcofagul original încă păstrează adevărata odihnă a domnitorului.
În loc de final, rămâne un sentiment de liniște și respect: istoria — cu bune și rele — încă poate fi verificată. Și mormântul de la Cozia își continuă tăcută menirea: să fie loc de reculegere, mărturie de credință și legătura între prezent și o epocă fondatoare.
