Imaginați-vă un sistem de sănătate în care nu toate spitalele sunt tratate la fel, în ciuda diferențelor mari dintre ele. E ca și când ai da aceeași sumă unei mici cabane și unei clădiri uriașe — nu are sens, dacă oamenii care merg acolo au nevoi diferite. Acesta este gândul pe care îl exprimă Horațiu-Remus Moldovan, președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), și nu este doar un discurs de reformă: e un plan clar și aproape palpabil de reorganizare a unităților sanitare din România.
Moldovan explică că, pe termen lung, spitalele nu vor mai fi plătite doar pentru existență, ci în funcție de performanță — ceea ce schimbă tot jocul. El adaugă o piesă esențială: „influentele salariale” — adică banii extra pe care spitalele îi primesc pentru salarii — trebuie încorporate într-un „tarif pe caz ponderat”. Astfel, plata spitalelor reflectă mai bine ce fac: cât costă să tratezi un pacient, cât de complex e cazurile, nu doar câte paturi are unitatea.
Iar aici intervine ideea de reconfigurare: spitalele din categoriile 3 și 4 — adică cele mai mici, cu activitate redusă sau specializare limitată — nu pot continua „la fel ca până acum”. Moldovan spune că multe dintre aceste unități au paturi goale, chiar dacă ar putea oferi alte tipuri de servicii utile. De aceea, ele trebuie să-și „reatribuiască” rolul: poate să reducă paturi pentru internare continuă, dar să dezvolte ambulatorii de specialitate, spitalizare de zi sau secții pentru boli cronice.
Scopul? Nu este să închidem spitalele mici, ci să le facem utile pentru comunitățile pe care le deservesc. Dacă un spital are doar doi pacienți din 25 de paturi într-o săptămână, înseamnă că trebuie regândit. Moldovan vrea ca spitalele să se adapteze la nevoile reale ale populației locale, nu la vechi structuri administrative rigide.
Un alt aspect important: această reorganizare nu vine cu concedieri masive. Chiar dimpotrivă — există un „deficit de specialiști” în multe zone, așa că nu vor fi lăsate cadre fără loc de muncă.
Moldovan subliniază și o problemă financiară: fondurile alocate „influentei salariale” au crescut exponențial — de la 100 milioane de lei în 2015 la 17 miliarde de lei acum. Aceste costuri nu pot fi susținute așa la nesfârșit, dacă nu se schimbă modul în care spitalele sunt plătite și gestionate.
În concluzie, povestea pe care o conturează CNAS este mai mult decât o simplă reformă birocratică: este o cerere de reinventare a spitalelor mici, astfel încât fiecare unitate să funcționeze nu doar în virtutea existenței, ci în folosul real al pacienților din zona sa. Fiecare pat contează, spune Moldovan — dar doar dacă este folosit cum trebuie.
