Într-o industrie în care prejudecățile încă există, iar succesul se construiește cu multă disciplină, răbdare și pasiune, ea a ales să își urmeze instinctul și să își croiască propriul drum. De la primele experiențe într-un bar, la competiții naționale, mentorat, comunități dedicate femeilor din HoReCa și, recent, deschiderea propriei cafenele în Brașov, povestea ei vorbește despre curaj, perseverență și autenticitate. În interviul de mai jos, descoperim nu doar parcursul unui barman pasionat, ci și omul din spatele barului: cu ambiții, vulnerabilități și o viziune clară despre ceea ce înseamnă să construiești ceva cu adevărat al tău.
Ai ales barul într-un moment în care erai încă în zona academică. Ce te-a făcut să îți dai seama că drumul tău nu va fi cel „clasic” promis de profesori?
Probabil ați auzit expresia: „Dacă ceva este prea bun ca să fie adevărat, probabil că nu este!”
La un moment dat, prin anul 2 de facultate, am „deschis ochii”, cum s-ar spune, în sensul că, la o gândire logică și realistă, în fiecare an doar la specializarea mea terminau în jur de 50 de studenți. Cumva, nu părea real că toți, din toți anii, pot intra în industrie, cu atât mai puțin direct pe funcții de conducere.
Apoi am început să cunosc foști absolvenți care mi-au povestit cum a fost pentru ei să găsească un job după facultate. Să zicem doar că poveștile nu au fost încurajatoare.
Să fim serioși, cine te pune manager peste o afacere așa, din prima? (Eu am terminat Inginerie și management în alimentație publică și agroturism.)
Spui că știai foarte clar ce NU vrei să faci. Cât de important a fost acest „nu” în alegerile tale profesionale?
Acest „NU”, pentru mine, a fost și va rămâne o componentă foarte importantă.
Sunt genul de persoană care acceptă cu greu să facă compromisuri; acestea se întâmplă, de regulă, în situații excepționale și după o analiză riguroasă a argumentelor pro și contra asupra subiectului.
Așa am fost de mică: când m-am înscris la liceu, am ales doar unul singur. Nu mi-a păsat că niciunul dintre prietenii mei nu mai mergea acolo. Știam exact ce vreau să studiez, dar, mai precis, știam exact unde aș putea performa.
La facultate m-am înscris la una singură, știind că la oricare alta implicarea mea nu ar fi fost suficientă.
Când am ales o meserie, am ales doar una. De aceea, acum, când primesc întrebarea „Dacă de mâine nu ai mai fi barman, ce ai face?”, răspunsul meu este: „Nu știu”, și este foarte adevărat.
Pentru mine a fost mereu important să aleg în cunoștință de cauză, după o documentare prealabilă. Nu iau decizii la întâmplare și aleg mereu ceea ce cred cu adevărat că mi-ar face plăcere să fac sau să studiez.
Ai menționat că meseria de barman nu era văzută ca fiind „pentru fete”. Ce te-a atras tocmai la acest lucru și cât de mult te-a motivat ideea de a ieși din tipare?
Despre mine vă pot spune că niciodată nu am fost ceea ce se numește „o fată clasică”. Nu am pasiuni pentru modă, machiaj sau haine; de mică am petrecut mai mult timp în compania băieților — păreau mai interesanți și găseam mai ușor subiecte comune.
Este foarte adevărat că la cursul de bar pe care l-am făcut am fost doar două fete, dintre care, până la final, am rămas doar eu.
Cursul, în sine, a venit și cu o provocare: încă de la început, lectorul nostru a anunțat că cel care va avea cele mai bune rezultate la final va primi un premiu.
În acel moment, pentru mine, cursul a devenit modul de a le arăta băieților din grupă că o fată poate mai bine decât ei. Și, cum sunt ambițioasă din fire, mi-a ieșit.
Pe de altă parte, fiind constant în postura de „intrus” (am fost genul acela prea băiețoasă pentru fete și prea feminină pentru băieți), am învățat repede că părerea altora nu contează pentru mine și că, dacă îmi pun în cap să fac ceva, pot și o să o fac.
Cum a fost primul contact real cu barul, după curs? A confirmat așteptările tale sau te-a surprins?
Primul contact cu barul a fost în perioada cursului, când am avut stagiul de practică. Aici am avut și prima experiență negativă.
Barmanul care trebuia să mă învețe cum stau lucrurile a spus din prima: „Într-un bar, fiecare trebuie să își cunoască locul” — în traducere liberă: ești nouă, fată, la vase cu tine.
Probabil nu se aștepta ca, data următoare când am mers la curs, să îi spun lectorului meu că nu mi se pare normal să stau doar la vase, pentru că de la vase nu ai cum să înveți meserie.
E în regulă, nu știam să fac foarte multe lucruri, dar totuși să ții un om doar într-un loc nu mi s-a părut adecvat.
Norocul meu a fost că lectorul a plecat urechea la ce am spus și a dat niște telefoane. Ulterior, am aflat că el alesese personal barurile pentru practică, în speranța că nu vom păți așa ceva.
După aceea, totul a decurs mult mai bine și am apucat să fac și să învăț ceva pe perioada practicii, iar barmanul desemnat să mă învețe chiar a făcut acest lucru.
Dar sunt sigură că, dacă eu nu i-aș fi spus lectorului cursului despre situație, aceasta nu s-ar fi schimbat niciodată.
L-ai întâlnit pe mentorul tău încă de la început. Cât de mult contează un astfel de om în formarea unui barman?
După mine, mentorul este cea mai importantă persoană. Indiferent de domeniu, ai nevoie de un exemplu, mai ales când ești la început de drum.
Pentru mine a fost important să văd la el profesionalismul și iubirea pentru meseria aceasta.
Felul în care ne povestea despre fiecare echipament de bar, despre fiecare distilat, ordinea logică pe care o aveau cursurile, partea practică din cadrul lor, atenția la detalii, dar și modul în care soluționa problemele apărute (vezi întrebarea anterioară) — toate acestea au contat enorm.
Nu este un secret, pentru cei care deja mă știu, că mentorul meu este Mihai Fetcu. Și nu este un secret nici faptul că spun mereu că, fără el, eu nu aș fi fost barmanul de azi — dar, mai mult decât atât, nici măcar nu aș fi fost barman.
Este un lucru de care nu m-am îndoit nicio secundă. 
Dacă ar fi să spui concret, ce te-a învățat el nu doar despre meserie, ci și despre tine?
Cred că cel mai important lucru, pe lângă toate cunoștințele, a fost faptul că m-a susținut să îmi dezvolt un stil propriu.
Modul în care m-a ghidat ușor prin competiții, lăsându-mă totuși să mai dau și de greu, ca să pot învăța, a fost esențial.
Cumva, cred că noi am făcut „click” atât de repede pentru că avem personalități asemănătoare.
Acum, scriind răspunsurile, am realizat ceva: niciodată nu s-a comportat cu mine ca și cum locul meu nu ar fi fost în bar sau la acel curs. Iar asta mi-a dat încredere că pot reuși.
Nu mi-a spus niciodată „nu”; a fost mereu „încearcă”, indiferent că vorbim de o rețetă, o competiție sau orice altceva.
Ai trecut prin mai multe tipuri de locații: baruri, cafenele, evenimente. Ce ți-a oferit fiecare etapă diferit?
Am început să lucrez chiar în barul în care am făcut practică. A fost o experiență plăcută; până la urmă, am fost o echipă faină. Acolo am pus, oarecum, bazele meseriei și, practic, după vreo două luni, am înțeles că a fi barman nu este chiar atât de simplu și că, dacă vrei să fii relevant, trebuie să depui mai mult efort. De aceea, am început să merg la seminarii, prezentări de produse și alte tipuri de evenimente de bar. Mi-am dat seama că, în această meserie, ai mereu ceva de învățat și că este important să nu renunți la a învăța.
După ce acest bar s-a închis, m-am mutat într-un bar de mall. Acolo am pus bazele vitezei de servire, un skill care mi-a fost foarte util atât la competiții, cât și la evenimente.
Viața a făcut ca, în următorii ani, să lucrez într-o cafenea, unde am avut plăcerea să îmi formez o bază mai solidă ca barista.
La evenimente, lucrurile se schimbă puțin. Aici mi-am dezvoltat mai mult partea de „șef”, deoarece am fost responsabilă de tot: de la meniu, necesarul de materiale și produse, până la furnizori și colegi (care, din păcate sau nu, erau fără experiență și pe care i-am învățat câte ceva).
Fiecare etapă a avut provocările ei, dar fiecare a fost frumoasă și nu aș schimba nimic.
Ce tip de experiență simți că te-a format cel mai mult ca barman?
Nu cred că există o singură experiență în cazul meu; este suma mai multor experiențe, plus un strop de noroc de la univers.
- Dacă nu alegeam cursul acela, nu eram barman.
- Dacă nu „mă plângeam” de tratamentul de la practică și situația nu s-ar fi remediat, aș fi renunțat după o perioadă.
- Dacă nu aș fi continuat să țin aproape de mentorul meu, la un moment dat sigur aș fi renunțat, deoarece singur e greu să reușești oriunde.
- Dacă nu alegeam conștient să îmi investesc timpul și banii în formarea mea continuă, la un moment dat aș fi dispărut de pe harta barmanilor.
- Dacă nu m-aș fi înscris la concursuri, nu aș fi învățat atâtea lucruri, dar, cel mai important, nu aș fi cunoscut atâția oameni faini și pasionați.
(Este foarte fain să știi că nu ești singurul „nebun” pasionat de ceea ce face.)
Spui că nu te dai înapoi de la provocări și participi frecvent la competiții. Ce cauți, de fapt, atunci când te înscrii într-un concurs?
Povestea mea cu concursurile a început din nevoia de „mai mult”. Lucrând o perioadă mai lungă în cafenele sau baruri cu meniu limitat și „clasic”, simțeam că trebuie să fac ceva pentru mine, ca să nu mă plafonez și să nu uit tot ce am învățat.
Așa a luat naștere dorința de a participa la primul concurs. La ce nu m-am așteptat a fost să ajung chiar în finală. Pentru mine, asta a fost motorul care mi-a dat „avânt”.
Apoi, competițiile au devenit modul meu de a ieși din zona de confort, de a mă pune în postura în care alții îți critică munca și o compară cu a altora.
De la o competiție la alta, mi-a plăcut din ce în ce mai mult. Am început să văd competițiile ca pe o oportunitate de a crea legături cu alți barmani din țară, dar și ca pe un loc unde mă pot reîntâlni cu ei.
De la fiecare competiție am plecat cu ceva mult mai important decât premiile.
Acum mă înscriu la competiții din mai multe motive:
- îmi pot testa rețetele în fața unui public cunoscător;
- mă întâlnesc cu oameni „vechi” și „noi”, cu unii rămânem chiar prieteni;
- simt că aparțin unei comunități (deși barmani sunt foarte mulți, cei care participă la competiții sunt mai puțini, ceea ce face ca sentimentul de apartenență la un grup să fie mai puternic);
- am posibilitatea să cunosc oameni noi — pe lângă participanți, adesea la competiții ai ocazia să întâlnești barmani internaționali, brand ambasadori, maeștri distilatori, oameni care ajung rar în România;
- am învățat să pierd — știu, pare ciudat, nu? Când pierzi, înveți multe despre tine: cum faci față unei pierderi, cum îți revii după ea. Experiența în sine îți dă o doză de modestie și te face să realizezi că, în orice moment, poate apărea cineva mai bine pregătit decât tine — iar asta te forțează să devii și tu cât mai bun.
Ce ai învățat despre tine din competiții, dincolo de clasamente?
Despre mine am învățat:
- este frumos când ești pe podium, dar este și mai frumos când băuturile tale sunt apreciate, chiar dacă pierzi puncte la prezentare;
- am învățat că, dacă pierzi, este în regulă — nu ești „mai slab” decât alții, ci poate nu ai fost suficient de pregătit în ziua respectivă;
- am învățat că pot să mă bucur sincer pentru câștigător (nu aș fi spus asta înainte de a trăi efectiv experiența, fiind o persoană competitivă din fire);
- am învățat că îmi place să fiu în fața juriului și a publicului la fel de mult cum îmi place să fiu în spatele unui bar liniștit — mă pot adapta destul de ușor în funcție de situație;
- am învățat (și mi-am confirmat) că oamenii pot fi și răutăcioși; secretul este să nu îi lași să te afecteze;
- mi-am confirmat că am făcut alegerea potrivită atunci când, acum câțiva ani, am ales această meserie.
Locul 2 la Angostura este una dintre cele mai bune clasări ale tale. Ce a însemnat acel moment pentru tine?
Hmm… Finala Angostura a fost una încărcată de emoții pentru mine. A fost primul concurs la care mentorul meu a facut parte din organizatorii concursului (dorința mea a fost și este să nu îl dezamăgesc — deși el mereu spune că nu am cum să fac asta).
În același timp, în juriu era și brand ambasadorul Angostura, un om care, pentru mine, este unul dintre modelele de „așa ar trebui să fie un brand ambasador”.
Pe lângă presiunea de a fi în fața a doi oameni pe care îi admir, a fost și presiunea probelor. Era prima mea participare într-o finală cu două probe, dintre care una presupunea crearea unei băuturi „pe loc”, cu un ingredient surpriză.
Totuși, probele nu m-au speriat la fel de tare ca posibilitatea de a dezamăgi. Norocul meu este că, de regulă, nu las emoțiile să mă copleșească și reușesc să le controlez.
Faptul că am ieșit pe podium, a însemnat pentru mine mai mult decât pot explica în cuvinte.
Dacă aveți ocazia, este un sentiment care merită trăit.
Ai spus că competițiile te ajută să nu te plafonezi. Cum arată, pentru tine, plafonarea în această meserie?
Plafonarea, pentru mine, este momentul acela când faci mereu același lucru, îți pierzi dorința de a vedea ce mai fac și alții sau ajungi să ai impresia că tu ești cel mai bun și nu mai ai ce învăța.
Plafonarea este, după mine, cea mai mare provocare a barmanilor, deoarece un barman plafonat își pierde entuziasmul pentru meserie — entuziasmul care îl determină să creeze rețete noi, să descopere tehnici noi, să meargă la prezentări, să se întâlnească cu colegii de breaslă și să schimbe idei și impresii.
Pentru mine, această meserie presupune învățare continuă. Aici intră și reactualizarea informațiilor.( De exemplu, dacă în orașul tău are loc o prezentare a brandului X, chiar dacă lucrezi deja cu el sau este brandul tău preferat și ai impresia că știi totul despre el, tot merită să mergi — să vezi dacă poți afla ceva nou, ce părere au alții despre el. S-ar putea să fii surprins de câte lucruri poți învăța dintr-o astfel de activitate.)
Pentru mine, plafonarea este factorul care „omoară” pasiunea, indiferent de domeniu, și ar fi ideal să o evităm.
Totodată, nu cred în exces. Nu trebuie să citești sau să consumi doar materiale dintr-un singur domeniu. Viața este despre echilibru, iar fiecare trebuie să ni-l găsim pe al nostru.
Ești parte din comunitatea Five The Hive. Ce înseamnă pentru tine această comunitate și relațiile construite în jurul ei?
Comunitatea F.I.V.E, pe scurt, pentru cei care nu știu, este prima comunitate pentru femeile din HoReCa din România. Este adevărat că suntem o comunitate de fete, dar ne bucurăm de susținerea multor băieți din industrie, fapt care ne bucură nespus.
Ideea a fost să se creeze o legătură între femeile din industrie, o legătură care să le ofere ajutor în anumite situații, fie că vorbim de muncă sau de viața de zi cu zi.
Comunitatea poate fi văzută ca „umărul pe care să plângi”, „prietenul la care vii atunci când ai nevoie de sfaturi” sau „prietenul acela care este mereu pregătit să te ajute cu ce ai nevoie — idei, aparatură, cunoștințe”.
Pe lângă cunoștințele pe care le aducem noi, ca membri, se organizează seminarii online cu oameni din mai multe domenii și pe teme diverse, care te ajută să crești ca persoană. 
Nu o să vă mint, încă nu cunosc toate membrele comunității, dar am creat câteva legături cu și datorită comunității și știu că, la un moment dat, o să creștem și o să fim și mai unite și mai numeroase.
Pentru mine a fost o onoare când Oana m-a ales să fac parte din versiunea „demo”, iar acum este o onoare să fac parte și din versiunea extinsă și să văd cât de mult s-a dezvoltat într-un timp atât de scurt.
Prietenia cu Oana a început într-un context de competiție. Cum se transformă competiția în colaborare și susținere?
Mai devreme, la întrebarea 9, spuneam că competițiile sunt o oportunitate să cunoști oameni noi, cu aceleași pasiuni ca tine (sau măcar una comună).
Cu Oana m-am intersectat la singura competiție dedicată fetelor barman din România (la această competiție băieții nu au voie să se înscrie).
Soarta a făcut să fim cazate în același apartament, alături de alte două fete barman (side story: și cu celelalte două fete păstrez legătura).
Oana, la prima impresie, este un „bol” de energie: extrovertită, prietenoasă și „lipicioasă”. Are energia aceea care te atrage, chiar dacă încă nu știi de ce. Ea a și câștigat acea competiție.
Am început să vorbim după, iar la un moment dat, când a trebuit să plece la finala mondială, unde a prezentat versiunea „demo” a grupului FIVE, m-a întrebat dacă aș vrea să o susțin. Avea nevoie doar de o poză și o descriere — normal că am spus „da” din toată inima.
Apoi s-a decis să dezvolte conceptul, iar eu am decis că o să le susțin în continuare cu ce pot.
Trecerea de la „rivali într-o competiție” la prieteni nu este deloc grea atunci când există o anumită chimie, dar și maturitatea necesară să înțelegi că, într-o competiție, va exista mereu un câștigător și un „perdant” și că este foarte important să te poți bucura sincer de victoria celuilalt.
La noi cred că s-au îndeplinit toate aceste condiții și astfel tranziția a fost una naturală.
Ai o preferință clară pentru rom. Ce te atrage la acest distilat și ce spune asta despre stilul tău ca barman?
Da, nu m-am ferit niciodată să recunosc că îmi place romul, atât să îl consum, cât și să îl mixez.
Istoria mea cu romul începe încă de la cursul de barman, unde am avut ocazia să degustăm toate categoriile de distilate. Cred că pentru „începătorul” din mine a fost mai ușor de înțeles, deoarece se potrivea și cu muzica mea preferată.
Apoi, după prima impresie, am început să fiu curioasă. Am descoperit tot felul de stiluri de a face rom, am degustat diverse distilerii, căutam special evenimentele cu degustare de rom din dorința de a-mi extinde portofoliul de sticle degustate. Așa am realizat că este, practic, un distilat foarte versatil, ușor subapreciat și care mă poate ajuta să mixez băuturi mai bine decât altele.
Știu ce vă gândiți acum: „Dacă ai băut doar rom, e normal să îți placă.” Nu e așa — nu ratam nici alte evenimente cu degustare de produse, doar că acesta a rămas cu mine.
Pasiunea mea pentru rom mi-a influențat stilul în bar, deoarece fac multe cocktailuri în stil tiki. Am avut o perioadă în care, la concursuri, înscriam doar băuturi în acest stil și chiar căutam orice portiță în regulament ca să pot face un tiki.
Acum, că m-am mai maturizat ca barman, nu mai fac asta, dar a rămas pasiunea pentru a mixa cu rom.
Cum ți-ai descrie stilul din spatele barului?
În spatele barului am un stil energic. În același timp, iubesc ordinea și curățenia. Mă simt bine când totul este la locul lui, astfel reușesc să fac un service mai rapid.
Cred cu tărie că noi transmitem energia noastră persoanelor din fața noastră, de aceea pentru mine este important să fiu veselă, cât se poate de rapidă, astfel încât oamenii din față să nu simtă că pierd timp stând la bar după o băutură. Îmi place să vorbesc cu ei în timp ce pregătesc băuturile, ca să nu simtă trecerea timpului atât de apăsător (evident, doar dacă și ei sunt deschiși la asta).
Spui că pari inaccesibilă la început, dar lucrurile se schimbă după ce oamenii te cunosc. De unde crezi că vine această primă impresie?
Sincer, nu știu. Poate pentru că, de regulă, sunt o persoană mai retrasă și rareori fac eu primul pas spre altcineva.
Acest lucru mi-a fost adus la cunoștință de către prieteni; nu știam că par inabordabilă din exterior până nu mi-au spus ei.
De când am aflat, încerc constant să îmi analizez comportamentul și, chiar dacă rareori fac eu prima o mișcare, măcar încerc să zâmbesc sincer când cineva face contact vizual cu mine, ca să nu îl descurajez din start.
Ce descoperă oamenii despre tine după ce trec de „primul strat”?
Sunt o persoană cerebrală, totul trece prin filtrul logicii. Îmi place să ajut atunci când pot, sunt genul de om pe care te poți baza.
Îmi place să găsesc soluții indiferent de situație și pot să ascult și să ofer o părere cât mai obiectivă despre subiectele pe care le cunosc.
Și acum vin și dezavantajele: sunt încăpățânată (unii ar zice că foarte încăpățânată), sunt fixistă (îmi place ca lucrurile să se facă așa cum cred eu că e mai bine, de aceea, uneori, poate fi dificil să lucrezi cu mine) și sunt orgolioasă.
Totuși, sunt conștientă atât de calitățile, cât și de defectele mele și încerc să le țin sub control; în cele mai multe situații îmi iese.
Cât de important este, în meseria ta, echilibrul dintre profesionalism și conexiunea umană?
Cred că este cel mai important aspect în această meserie.
Dacă, în calitate de barman, nu reușești să te conectezi cu oaspeții tăi, cu colegii, cu furnizorii și cu alte persoane cu care intri în contact, meseria o să ți se pară o povară și, la un moment dat, nu o să mai vrei să o practici, chiar dacă ești un profesionist.
Este foarte adevărat că nu o să te poți conecta cu toți, dar este important ca măcar cu o parte să rezonezi.
Am văzut barmani cu un nivel ridicat de profesionalism care nu reușeau să se conecteze cu oaspeții și cum acest lucru le-a afectat traseul ulterior. La polul opus, am văzut barmani care, după standardele mele, făceau greșeli ce ar putea fi considerate neprofesionale, dar care, prin conexiunea cu oaspeții, îi captivau complet.
Îmi place o vorbă tare: „La sfârșitul zilei, realitatea câștigă.” Dacă ești un barman care reușește să se conecteze cu oaspeții, ai mai multe avantaje decât unul care nu reușește acest lucru, indiferent de nivelul de profesionalism.
Ai spus că îți place să asculți și să oferi sfaturi. Te vezi și într-un rol de mentor, pe viitor?
Mi-ar plăcea ca, la un moment dat, să pot deveni, la rândul meu, mentor pentru o nouă generație de barmani. Nu știu dacă se va realiza, dar ar fi „wow”.
Ceva mi-a rămas în minte: „Informația trebuie să circule.” Dacă nu o dai mai departe, se va pierde. Tocmai din acest motiv, indiferent de situație, dacă cunosc o informație, aleg să o împărtășesc tuturor celor care sunt interesați.
Ai deschis recent o cafenea în Brașov, împreună cu soțul tău. Cum a apărut ideea acestui proiect?
Ideea cafenelei a apărut în mintea mea acum 5 ani, când, după ce am tot lucrat pentru alții și am întâlnit diverse situații, mi-am zis că mi-ar fi mai bine să îmi folosesc energia și cunoștințele pentru mine.
Cum nici eu, nici soțul meu nu ne tragem din familii bogate, am început să căutăm soluții pentru partea de finanțare, astfel că am accesat un fond Start-Up. Inițial trebuia să facem o rulotă cu cafea, dar știți cum se zice: „socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg”, și așa am ajuns acum să avem o locație statică. 
Mi-am dorit mereu un loc unde să pot face lucrurile așa cum îmi doresc: să aleg produse, branduri, meniuri, un loc unde să am flexibilitate. Dacă îmi cere cineva o băutură care nu este în meniu, dar pentru care am ingredientele, să i-o pot face fără să mă „certe” vreun șef.
Și, nu în ultimul rând, mi-am dorit mereu o locație care să mă susțină pe partea competițională — să pot realiza filmări, poze, fără a mai cere favoruri.
Cum este să construiești un business împreună cu partenerul de viață?
A fost dificil, deoarece fiecare avea o viziune proprie, dar am reușit să ajungem la un numitor comun.
Avantajul nostru este că ne cunoaștem cu bune și rele de mai bine de 20 de ani și formăm un cuplu de 11 ani. Amândoi știm când e cazul să cedăm și când să ne impunem punctul de vedere în fața celuilalt. Ajută și faptul că soțul meu este foarte calm și răbdător din fire.
Care au fost cele mai mari provocări în deschiderea cafenelei?
Hmm… pentru mine, cele mai mari două provocări au fost actele și finanțele.
Am renunțat la ideea de rulotă din cauza actelor, deoarece nu am reușit să obținem autorizația de amplasare nici pe spațiu public, nici pe spațiu privat.
Apoi a venit provocarea bugetului, deoarece un punct fix necesită mai multe echipamente, mobilier, instrumentar, la care se adaugă o chirie mai mare și costuri mai ridicate cu utilitățile.
Cumva, am reușit să o scoatem la capăt și să găsim soluții.
Dar cele mai frumoase momente de până acum?
Cele mai frumoase momente de până acum au fost:
- ziua în care am deschis oficial, când prietenii, rudele și apropiații noștri au venit să se bucure alături de noi;
- fiecare zi în care măcar un oaspete revine în locație este o bucurie pentru mine, deoarece înseamnă că fac ceva bine dacă oamenii aleg să revină;
- momentele în care cineva îmi spune „vreau să fac o prezentare la Brașov, pot veni la tine?” — sunt mândră să am un loc unde se pot face evenimente pentru barmani și pentru oameni de rând.
Cum ai descrie locul pe care l-ați creat în Brașov?
GIM este o locație pentru oricine dorește să îi treacă pragul, indiferent că vrei să lucrezi, să petreci timp în compania prietenilor sau a rudelor, poate chiar la un joc de societate, sau doar să savurezi o cafea sau un cocktail în liniște.
Încercăm să susținem cât mai multe afaceri mici, locale, deoarece cred cu tărie că trebuie să ne susținem între noi. Astfel, cafeaua este prăjită local și mereu proaspătă, iar prăjiturile și alte produse de patiserie sunt făcute de două doamne cu care avem un parteneriat frumos.
Ce ai vrut să aduci diferit în acest spațiu?
Dorința mea este ca la GIM să nu te simți judecat pentru modul în care îți servești băutura preferată. Să fie locul în care, dacă pui o întrebare, să ți se ofere lămuriri fără nervi și fără ochi dați peste cap. Dacă ești interesat de ceva și pot, îți voi satisface curiozitatea. De exemplu, dacă vrei să guști un distilat, dar nu ai cumpăra o porție pentru că nu știi dacă îți place, cu siguranță îți vom da doar să guști.
Sper ca aceleași valori să le transmit cu succes și viitorilor mei angajați. Și, cu gândul la ei, vreau să fiu acea locație pe care nu am văzut-o eu niciodată: aceea care te plătește corect, care te susține și te încurajează să mergi la competiții, seminarii și care este dispusă să investească în formarea ta profesională.
Cum se schimbă perspectiva asupra industriei atunci când treci de la angajat la antreprenor?
Sincer, încă nu pot afirma că mi s-a schimbat perspectiva, sunt antreprenor doar de câteva luni. Dar, înainte de asta, am fost mereu angajatul acela cu responsabilități prin toate locațiile prin care am lucrat: am făcut și contabilitate primară, comenzi la furnizori, mediere între birouri și colegi, realizarea programelor de lucru, soluționarea problemelor care apăreau în cursul unei ture, training pentru angajații noi.
Poate și din acest motiv tranziția a fost una ușoară pentru mine.
Spui că nu îți place să vorbești despre tine decât dacă ești întrebată. De ce crezi că este așa?
Cred că primul motiv este că nu mă consider o persoană atât de importantă încât lumea să vrea să știe lucruri despre mine.
Al doilea motiv este că îmi place să le las celorlalți să își facă o părere despre mine văzându-mă în diferite situații, ca să evit partea de subiectivism dacă m-aș descrie eu pur și simplu.
În plus, mă ajută și pe mine să mă văd prin ochii altora și să mă cunosc mai bine, să mă ajustez mai bine.
Există lucruri despre tine sau despre meseria ta pe care simți că oamenii nu le înțeleg suficient?
Meseria de barman este încă una dintre meseriile subapreciate în România.
Oamenii nu știu că, pentru a putea ajunge să faci o băutură bună, chiar specială pentru ei, să creezi o atmosferă faină, trebuie să treci prin niște etape de învățare care necesită investiții (de timp și bani).
Nu pot judeca prea tare oaspeții care nu înțeleg, când nici măcar angajatorii nu pun accent pe pregătirea personalului, dar apoi se plâng că nu găsesc oameni pregătiți sau motivați. (Subiectul este unul vast și încă sensibil.)
Este nevoie de o schimbare fundamentală de mentalitate la mai multe niveluri pentru a se vedea o schimbare reală în piață. Tot ce putem face este ca fiecare dintre noi să ne aducem aportul, atât cât putem și pe unde putem, astfel încât, în timp, cu cât vom fi mai mulți care tragem în aceeași direcție, poate reușim să schimbăm puțin paradigma.
Dacă cineva care citește interviul ar vrea să intre în lumea barului, care ar fi cel mai sincer sfat pe care i l-ai da?
Mie îmi plac lucrurile făcute într-o ordine logică, așa că aș începe prin recomandarea unui curs, dacă există această posibilitate.
Dacă începi direct la primul loc de muncă, încearcă să găsești acolo persoane cu care rezonezi, pune-le întrebări, rămâi curios.
Dacă ai ghinionul unei prime experiențe proaste, nu renunța — nu suntem toți la fel.
Acum există avantajul internetului și al rețelelor de socializare: începe prin a urmări oameni cu care rezonezi, care îți plac. Nu te axa doar pe barmanii din zona ta, extinde-te la nivel național și internațional, ca să îți faci o imagine cât mai completă asupra meseriei și a ceea ce poți obține în urma ei. 
Sunt aproape sigură că în fiecare oraș există măcar un barman „bătrân” care știe multe. Dacă îl găsești și rezonezi cu el, ține aproape de el.
Probabil nu toată lumea va avea norocul meu, dar dacă simți că îți place meseria, dacă te intrigă, nu renunța — vor apărea și oamenii potriviți cu care să rezonezi.
Urmărește evenimentele din orașul tău sau din împrejurimi, mergi la cât mai multe dacă ai posibilitatea. Așa îți creezi o rețea de cunoștințe în domeniu, oameni la care poți apela când ești în impas și, cine știe, poate chiar îți găsești un mentor. De regulă evenimentele sunt ținute de persoane cu experiență în domeniu și care sunt dispuse să împărtășească cunoștiințele cu voi.
Nu tratați meseria asta cu lejeritate, nu vă mințiti singuri, dacă nu sunteți dispuși să investiți timp și resurse probabil nu veți obține rezultatele așteptate.
Să nu vă fie frică să intrați în contact cu alți barmani, să le scrieți dacă sunteți curioși și aveți întrebări, probabil o să gasiți și unii care nu răspund, dar din nou nu suntem toți la fel. Cel mai important lucru este NU RENUNȚA NICIODATĂ, dacă esti sigur că asta vrei să faci pe timp lung.
Dincolo de cocktailuri, competiții și premii, rămâne o lecție simplă: pasiunea adevărată nu poate exista fără muncă, asumare și dorința continuă de a evolua. Povestea ei este despre oameni, conexiuni și despre curajul de a merge înainte chiar și atunci când drumul pare complicat. Iar poate cel mai important lucru pe care îl transmite acest interviu este că succesul nu înseamnă doar podiumuri sau business-uri deschise, ci și capacitatea de a rămâne autentic, curios și dispus să îi ajuți și pe ceilalți să crească.
