Polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Rovinari au fost sesizați de o femeie de 83 de ani, din comuna Fărcășești, cu privire la dispariția surorii sale, Catalina Elena, în vârstă de 76 de ani.
Potrivit celor reclamate, femeia ar fi plecat voluntar de la domiciliu în data de 26 ianuarie, în jurul orei 12:00, fără a mai reveni. Aceasta locuiește singură și este cunoscută cu plecări repetate de la domiciliu.
Semnalmente și îmbrăcăminte
La momentul dispariției, purta:
- geacă de fâș albastră,
- vestă gri,
- pantaloni de trening negri,
- căciulă gri,
- basma albă,
- ghete negre,
- geantă neagră.
Semnalmente: aproximativ 1,60–1,65 m înălțime, 55–60 kg, păr lung blond, aspect neîngrijit, ochi căprui, fără semne particulare.
Apel către cetățeni
Persoanele care pot furniza informații utile în vederea identificării femeii sunt rugate să sune la 112 sau să se prezinte la cea mai apropiată unitate de poliție.