O situație greu de imaginat a fost scoasă la iveală de un raport de audit: mai multe clădiri ale statului român, foste sedii de ambasade din Africa, sunt ocupate de ani de zile de persoane care locuiesc acolo fără să plătească chirie, în timp ce statul continuă să suporte toate cheltuielile. Practic, oamenii respectivi trăiesc gratuit în aceste imobile, iar costurile sunt acoperite din bani publici.
Potrivit documentului, Ministerul Afacerilor Externe nu doar că nu a reușit să recupereze aceste spații sau să încaseze chirii, dar a continuat să achite facturile pentru utilități și serviciile de pază, deși contractele prevedeau clar că aceste cheltuieli ar trebui suportate de chiriași. Situația este una de durată, care trenează de zeci de ani, fără ca autoritățile să intervină eficient pentru a o rezolva.
Auditul arată că prejudiciul total este semnificativ, depășind un milion de dolari, sumă care include atât chirii neîncasate, cât și cheltuieli plătite fără justificare. Cu alte cuvinte, statul nu doar că nu câștigă nimic din aceste proprietăți, dar pierde bani constant, plătind pentru persoane care ocupă ilegal clădirile.
Cele mai problematice situații au fost identificate în mai multe țări africane, printre care Namibia, Zambia și Mozambic. În unele cazuri, contractele de închiriere există, dar nu sunt respectate, iar chiria nu este urmărită sau recuperată. De exemplu, în Namibia, statul român avea dreptul să încaseze chirii stabilite prin contract, însă acest lucru nu s-a întâmplat, iar în paralel au fost plătite inclusiv utilitățile și paza imobilelor.
În Zambia, situația este și mai complicată, existând un proces în instanță pentru recuperarea unor datorii foarte mari, acumulate încă din anii 2000. Deși o instanță a stabilit că statul român ar avea de recuperat peste un milion de dolari, o parte din datorii nu mai pot fi recuperate din cauza prescripției, ceea ce înseamnă pierderi definitive.
În prezent, autoritățile încearcă să recupereze situația, inclusiv prin apelarea la avocați și reluarea demersurilor legale, însă problema rămâne una complexă, construită în timp pe neglijență și lipsă de acțiune. Între timp, aceste clădiri continuă să fie folosite de persoane care nu plătesc nimic, iar costurile sunt suportate în continuare de stat.
Acest caz ridică semne de întrebare serioase despre modul în care sunt administrate bunurile statului român în afara țării și despre cât de eficient sunt protejate interesele publice. Situația arată cum lipsa de reacție poate duce, în timp, la pierderi importante și la situații greu de controlat, în care statul ajunge să suporte costuri fără să beneficieze de niciun avantaj real.
