La doar 21 de ani, Adina Ion are deja în spate un traseu profesional și personal care surprinde prin intensitate, maturitate și asumare. A intrat în spatele barului la doar 15 ani, din nevoia de independență, dar și dintr-o atracție aproape instinctivă pentru lumea din spatele tejghelei, acolo unde ritmul, energia și contactul cu oamenii se amestecă într-o experiență greu de explicat în cuvinte simple.
Venită dintr-un sat mic din județul Buzău, Adina a crescut cu dorința de a-și câștiga singură banii și de a nu depinde de nimeni. A trecut prin terase, sezoane la mare, experiențe în alte țări, baruri clasice și, mai târziu, prin universul fine dining-ului din București. Pe drum, a învățat nu doar meserie, ci și ce înseamnă să lupți pentru locul tău într-o industrie dominată mult timp de prejudecăți, presiune și nevoia constantă de validare.
Astăzi, Adina vorbește despre cocktailuri ca despre povești, despre bar ca despre un spațiu al emoției și despre autenticitate ca despre cea mai importantă formă de forță. În spatele zâmbetului, energiei și creativității se află însă și o perioadă grea, în care burnout-ul a obligat-o să se oprească și să se reconstruiască.
În interviul de mai jos, Adina Ion vorbește sincer despre începuturi, competiții, feminitate, epuizare, vindecare și felul în care a ajuns să-și găsească locul — mai întâi în industrie, apoi în propria viață.
Ai intrat în spatele barului foarte devreme, la doar 15 ani. Ce te-a împins, de fapt, spre lumea asta: nevoia de independență, curiozitatea sau sentimentul că acolo e locul tău?
R: Am început să lucrez în bar din dorința de a fi independentă, dar în timp am ajuns să iubesc ceea ce fac din ce in ce mai mult și să descopăr că în spatele acestui job se află multă muncă, dedicare și interacțiune umană.
Spui foarte frumos că nu știi dacă te-ai apucat tu de bar sau dacă barul s-a apucat de tine. Cum arăta relația ta cu meseria asta la început și cum arată astăzi?
R: La început, relația mea cu meseria asta a fost destul de dificilă. Primul an a fost cel mai greu. Nu știam foarte multe, eram de multe ori cea mai tânără și, fiind fată, nu eram întotdeauna luată în serios. A trebuit să muncesc de două ori mai mult ca să demonstrez că pot, dar în același timp o făceam și pentru mine, pentru că am fost mereu o fire perfecționistă și ambițioasă.
Astăzi, relația mea cu barul este mult mai relaxată și naturală. Mă simt ca acasă oriunde lucrez și nu mai simt nevoia să demonstrez constant ceva, decât atunci când este cu adevărat nevoie. Am ajuns să fiu apreciată în industrie, iar în prezent lucrez și la dezvoltarea unui meniu de bar pentru un speakeasy care urmează să se deschidă. În paralel, mă ocup de evenimente private, corporate, petreceri sau galerii de artă. Simt că am evoluat foarte mult și, cel mai important, am ajuns să iubesc cu adevărat ceea ce fac: de la interacțiunea cu oamenii până la procesul creativ de a construi cocktailuri speciale și de a le spune povestea mai departe.
Ai venit dintr-un sat mic din Buzău și ai ajuns, în timp, să lucrezi în locuri foarte diferite. Cum te-a format drumul acesta, de la sat la oraș, de la terase simple la baruri de fine dining?
R: Cred că drumul ăsta m-a format exact cum trebuia, un pic din fiecare. Venind dintr-un sat mic din Buzău, am plecat cu dorința de a face mai mult și cu ideea că nimic nu vine ușor. Am trecut prin toate etapele: de la terase, unde am învățat să duc ritmul și să citesc oamenii, veri la mare, unde era haos, dar și multă viață, și Anglia, care m-a disciplinat și m-a pus față în față cu standarde reale şi oameni foarte diferiți.
Dar locul care m-a schimbat cu adevărat a fost fine dining-ul. Acolo am trecut de la „a face” la „a înțelege” meseria: detalii, răbdare, control, experiență. M-a scos din zona mea de confort.
Cred că toate lucrurile astea m-au făcut foarte adaptabilă. Pot să intru într-un loc nou și să-l simt repede. Și, cel mai important, m-au făcut să-mi dau seama că nu e doar un job, e ceva ce chiar mă reprezintă.
Ce ai înțeles despre tine din faptul că ai simțit, încă de mică, nevoia să îți câștigi singură banii și să nu depinzi de nimeni?
R: Cred că, de mică, m-am simțit puțin diferită de cei din jurul meu. În timp ce mulți erau ok cu ce aveau, eu simțeam mereu că vreau mai mult: mai multă independență, mai multă evoluție. De aici a venit și nevoia de a-mi câștiga singură banii. La început, munca era și o formă de refugiu. Veneam dintr-un context mai dificil, cu părinți divorțați și o situație care nu era tocmai ușoară, și cumva mă aruncam în muncă… acolo aveam control, acolo simțeam că pot să construiesc ceva al meu. Și o făceam bine. În timp, însă, am înțeles că nu trebuie să fug mereu înainte. Am învățat să mă opresc, să simt, să nu mă mai ascund în muncă de propriile emoții.
Așa că, dacă ar fi să spun ce am învățat despre mine, ar fi că sunt o persoană foarte determinată și independentă, dar care a trebuit să învețe și echilibrul, nu doar să construiască, ci și să trăiască.
La început, ai intrat într-o lume în care erai foarte tânără și, probabil, ușor de subestimat. Cum ai trăit perioada aceea în care simțeai că nu ești luată în serios?
R: Sincer, cu frustrări… și cu multă cafea ☺ Eram mică, nu prea eram luată în serios și simțeam constant că trebuie să demonstrez că nu sunt doar “fata nouă”. Așa că m-am apucat serios de treabă: citeam, învățam, încercam să știu mereu mai mult decât se așteptau ceilalți de la mine. În același timp, nu prea știam să tac… îmi spuneam punctul de vedere destul de direct, ceea ce nu mă făcea neapărat preferata managerilor. Eram, cum mi s-a spus de câteva ori, “mică și înțepată”. ☺ Dar eram și super fascinată de tot ce se întâmpla în jurul meu. Pentru mine era o lume nouă și asta m-a ținut… combinația dintre ambiție, încăpățânare și curiozitate.
La 16 ani erai deja șefă de bar, iar la 18 ani manager de locație în Vama Veche. Cum se vede, din interior, o responsabilitate atât de mare la o vârstă atât de mică?
R: La 16 ani, sincer, nu a fost chiar atât de wow pe cât sună. Era un restaurant de evenimente, cu limonade și câteva cocktailuri clasice, dar pentru mine conta că aveam responsabilitate și că aveau încredere în mine. Mă simțeam deja ‘next level’, fără prea mult stres.
La 18, în Vama Veche… o altă poveste. Eram manager, dar şi barman, uneori și problem-solver full-time. De la program, la meniu, la tot felul de situații random, în fiecare zi apărea ceva nou. Era haos, dar un haos din care am învățat mult. Și cred că cea mai bună decizie a fost că am știut când să plec. După, am ajuns într-un beach bar unde chiar m-am regăsit și am cunoscut oameni care mi-au rămas aproape până azi.
Ai lucrat într-un mediu dominat de bărbați și ai trecut prin remarci, glume și situații în care a trebuit să demonstrezi mai mult. Cât de greu a fost să îți găsești locul într-o astfel de industrie?
R: A fost, sincer, mai greu decât părea din exterior. Fiind într-un mediu dominat de bărbați, au fost multe momente în care am fost subestimată sau tratată diferit și a trebuit să demonstrez de două ori mai mult ca să fiu luată în serios. Dar, în același timp, experiențele astea m-au ambiționat foarte tare. M-au făcut mai sigură pe mine, mai vocală și mai atentă la ce pot și ce știu să fac.
Cred că abia de aproximativ un an simt cu adevărat că sunt pe drumul meu și că mi-am găsit locul. Nu pentru că s-a schimbat industria, ci pentru că m-am schimbat eu: am mai multă încredere, nu mai simt nevoia să demonstrez constant și știu exact ce valoare aduc. Iar acum, mă gândesc la mine ca la o persoană, nu ca la un simplu angajat sau ca barman.
Ai spus că mult timp nu ai simțit că aparții. Când ai început, cu adevărat, să simți că locul tău este în această lume?
R: Cred că momentul în care am început cu adevărat să simt că aparțin a fost în 2025, când am ajuns pentru prima oară pe podium la o competiție. A fost prima dată când m-am simțit ‘safe’ în ceea ce fac, chiar dacă aveam emoții până la cer. Am avut câteva persoane care m-au susținut atunci și asta a contat enorm. Energia momentului, emoțiile și tot ce am trăit acolo au schimbat ceva în mine. A fost ca un boost de încredere de care aveam nevoie. În plus, am simțit că sunt văzută și validată de oameni importanți din industrie, unii dintre ei fiind alături de mine și acum. De atunci, parcă totul a început să vină mai natural… m-am implicat mai mult, am prins mai mult curaj și am început să construiesc cu adevărat în direcția asta.
Mutarea în București și experiența din 2023 par să fi schimbat ceva profund în tine. Ce ai găsit acolo și nu găsisei până atunci?
R: Mutarea în București a fost, sincer, un mic restart de viață. Veneam dintr-un loc unde toată lumea știa pe toată lumea, iar aici… nu mă știa nimeni și nici eu nu știam pe nimeni 😅 Dar fix asta a fost partea cea mai bună. Am descoperit o lume complet nouă: mai rapidă, mai competitivă, dar și plină de oportunități. Aici am auzit prima dată cu adevărat de competiții, de un alt nivel al industriei, de oameni care chiar împing limitele mai departe.
Cred că în București m-am găsit pe mine într-un mod diferit. M-a scos din zona de confort, m-a forțat să cresc și mi-a arătat că pot mai mult decât credeam. A fost haotic pe alocuri, dar exact genul de haos de care aveam nevoie ca să evoluez.
Cum a fost trecerea de la un stil de bar mai clasic, cu cocktailuri populare, la un univers de fine dining, concepte și tehnici noi?
R: Sincer? Mi-a fost puțin frică, n-am să mint. Mai ales că am intrat în povestea asta de la început, când încă nici nu se deschisese locația, am construit totul de jos. Țin minte că după prima săptămână de Mosh Bar and Dinner (aveam vreo două săptămâni de București), am avut un training și când am început să aud de cordiale, reducții și ‘elixir de ciocolată’… am vrut sincer să nu mai vin a doua zi.
Dar am rămas. Și a fost cea mai bună decizie. Colegii m-au învățat tot ce știau, eram iar singura fată și cea mai mică din echipă, deja clasic pentru mine… dar n-am mai fost tratată diferit.
Am lucrat acolo un an și jumătate și a fost o experiență intensă, de la fine dining cu mâncare la bar, unde tratam fiecare om ca pe un oaspete, nu client, până la nopți după 12 când locul se transforma în club și serveam atât de mult încât nu mai știam de mine.
Dar, dincolo de toate, a fost primul loc unde am simțit cu adevărat ce înseamnă o echipă. Colegialitate reală, ieșiri împreună, sprijin. Fiecare avea rolul lui și conta. Și cred că acolo s-a schimbat cu adevărat modul în care văd meseria asta.
Ce înseamnă pentru tine să ai lângă tine oameni care nu doar te învață, ci te fac și să simți că aparții?
R: Cred că, la început, aveam mai multă nevoie de validare. Acum simt că am crescut și am învățat suficient cât să mă descurc singură și să am încredere în mine. Dar, chiar și așa, prezența unor oameni care te susțin face o diferență enormă. Nu mai e despre a demonstra ceva, ci despre a ști că ai lângă tine oameni la care poți merge pentru un sfat, o opinie sau pur și simplu pentru un pic de echilibru.
Pentru mine, asta înseamnă apartenență: nu doar să fii într-un loc, ci să te simți în siguranță, înțeles și susținut, fără să trebuiască să lupți constant ca să-ți dovedești valoarea.
Te descrii ca fiind copilăroasă, directă, sensibilă și „prea” pentru unii. Cum ai ajuns să îți asumi toate aceste părți din tine, fără să le mai ascunzi?
R: Cred că a fost un proces lung de introspecție. De mică am auzit des că sunt „prea”: prea directă, prea sensibilă, prea copilăroasă… și, mult timp, am crezut asta. Încercam să mă ajustez, să fiu mai calmă, mai „cum ar trebui”, ca să fiu acceptată. Dar, la un moment dat, mi-am dat seama că durerea venea din faptul că eu însămi nu mă acceptam. Că, de fapt, nu era nimic greșit la mine… doar încercam să mă încadrez într-o formă care nu era a mea.
Am început, ușor, să mă accept așa cum sunt. Să înțeleg că sensibilitatea nu e o slăbiciune, că faptul că sunt directă vine din sinceritate, iar partea mea copilăroasă e, de fapt, bucuria de a trăi lucrurile autentic acum, dacă în trecut nu am avut şansa.
Și, odată cu asta, s-a schimbat tot. Au rămas lângă mine (sau au apărut) doar oamenii care mă văd și mă acceptă exact așa. Fără filtre.
Recent, am avut un guest shift de Ziua Femeii, unde am creat patru cocktailuri inspirate din etichetele pe care le primim noi, femeile (empatie, reziliență, intensitate, control): acele „prea-uri” pe care ajungem să le credem. Și mi-am dat seama încă o dată că nu sunt defecte. Sunt, de fapt, esența noastră.
Ai senzația că, în spatele barului, oamenii nu cumpără doar o băutură, ci și energia ta? Cum se traduce, concret, asta în felul în care lucrezi cu oamenii?
R: Da, sută la sută. Oamenii nu vin doar pentru un cocktail, vin pentru cum îi faci să se simtă în momentul ăla.
Pentru mine, asta se traduce foarte simplu: sunt prezentă. Îi observ, îi citesc, îmi dau seama dacă au chef de conversație sau doar de un moment liniștit. Încerc să creez o conexiune, chiar și mică, un zâmbet, o poveste despre ce beau, un detaliu care să-i facă să simtă că nu sunt doar ‘încă un client’. Cred că energia mea e destul de sinceră: dacă sunt acolo, sunt 100%. Și oamenii simt asta. De multe ori, cocktailul e doar pretextul… ce rămâne e starea.
Și poate tocmai pentru că am trecut prin atât de multe etape, știu să mă adaptez, pot să fiu și calmă, și energică, și atentă la detalii. Dar mereu autentică. Pentru că, până la urmă, oamenii nu țin minte doar ce au băut, ci cum s-au simțit în prezența ta.
Spui că pentru tine băuturile sunt povești, stări, „poțiuni” care pot schimba o seară. Cum se naște un cocktail care te reprezintă?
R: Cred că fiecare are un stil al lui, dar pentru mine totul începe cu povestea. Sunt un storyteller, mi-a plăcut să scriu poezii de mică. Nu pornesc de la ingrediente, ci de la o stare, o emoție sau o idee care mă inspiră.
Îmi place să creez ceva puțin ieșit din comun, nu neapărat prin ingrediente complicate, ci prin concept. Pentru mine contează foarte mult ce transmite băutura, ce vrei să simtă omul când o bea. Abia după vine partea tehnică, unde am grijă ca totul să fie echilibrat, ca ingredientele să se lege frumos între ele și să pună în valoare alcoolul de bază. Dar mai ales să transmită.
Sunt destul de subiectivă în procesul ăsta, îmi place ca fiecare cocktail să aibă o poveste care te prinde, care te face curios și, cumva, să te transporte puțin dincolo de pahar.
În 2025 ai obținut locul 2 la Mai Tai Madness cu un „Mai Tai tradițional, dar țărănesc”. Ce a spus acea băutură despre tine mai bine decât ar fi făcut-o orice prezentare?
R: Cred că „Mai Tai tradițional, dar țărănesc” a spus despre mine mai mult decât aș fi putut spune eu într-o prezentare. Arată că educația și experiențele pe care le acumulezi nu vin doar din locul din care vii, ci din curiozitate, muncă și dorința de a învăța.
Totuși, băutura mea a păstrat esența, aceea care vine din rădăcini, din cine ești cu adevărat și de unde ai plecat. A fost un mod de a arăta că poți crește și explora, fără să uiți de ce te-a format inițial. Și cred că asta spune ceva foarte sincer despre mine: iubesc să experimentez, dar nu uit ce m-a format.
De ce crezi că exact în momentul în care ai renunțat să mai pari „deșteaptă” și ai ales să fii pur și simplu tu, a ieșit totul cel mai bine?
R: Cred că e simplu: când încercam să par „deșteaptă”, totul era calculat, tensionat și, sincer, puțin plictisitor.
Când am renunțat și am decis să fiu pur și simplu eu, fără filtre sau perfecțiuni forțate, lucrurile au început să meargă natural. Oamenii simt energia autentică și, culmea, ăsta e momentul în care totul se leagă: cocktailurile, relațiile, echipa… și chiar eu mă distrez mai mult în proces.
Secretul succesului e să fii tu.
Cât de importantă este autenticitatea într-o industrie în care, uneori, oamenii simt presiunea de a părea mereu foarte tehnici, foarte siguri, foarte impecabili?
R: Autenticitatea e absolut esențială. Într-o industrie unde presiunea de a fi mereu perfect, tehnic și impecabil poate fi copleșitoare, a rămâne tu însăți e ceea ce te diferențiază.
Oamenii simt imediat dacă ești sinceră sau dacă încerci să fii doar ‘perfectă’. Și, sincer, chiar dacă mai faci greșeli sau nu știi tot, autenticitatea creează conexiune, încredere și un vibe real în jurul tău.
Pentru mine, asta înseamnă să tratez fiecare persoană ca pe un oaspete, nu doar un client, și să las pasiunea și energia mea să vină natural în tot ce fac și abia atunci lucrurile devin cu adevărat memorabile, nu doar forțate.
Ai vorbit deschis și despre burnout, despre epuizare și despre o perioadă în care te-ai pierdut. Cât de greu a fost să recunoști că ai ajuns în acel punct?
R: Recunoașterea faptului că am ajuns în burnout nu a fost deloc ușoară. La început, pur și simplu nu voiam să recunosc că sunt epuizată. Îmi tot spuneam că e normal, că doar muncesc mult și că o să treacă.
Dar pe măsură ce am început să fiu sinceră cu mine însămi, am realizat că nu e doar oboseală fizică, ci și emoțională, că m-am pierdut puțin pe drum și uitasem să am grijă de mine. A fost un moment dureros, dar și foarte eliberator. Mi-a luat aproape un an de zile să mă pun pe picioare: meditații, ieșit singură la cafea, grijă pentru nutriție, mici rutine care să mă reconecteze cu mine. A fost un proces lent, dar incredibil de valoros.
De aici a venit și partea pozitivă: am învățat să-mi dau voie să fac pauze, să simt tot ce simt fără să mă judec și să mă reconectez cu ceea ce chiar contează pentru mine. Și, sincer, a fost primul pas către o versiune mai echilibrată și mai puternică a mea.
Ce te-a ajutat, concret, să te reconstruiești și să te întorci mai calmă, mai asumată și mai aproape de cine ești?
R: Cel mai mult m-a ajutat să învăț să am grijă de mine cu adevărat. A contat fiecare mic pas: meditațiile zilnice care mi-au adus claritate, plimbările de una singură în care pur și simplu mă reconectam cu mine, atenția la nutriție și la rutina mea, şi foarte important: momentele în care am învățat să spun ‘nu’ fără vinovăție.
În paralel, am început să fiu mai introspectivă, să-mi dau voie să simt tot ce apare, să mă cunosc mai bine și să accept cine sunt cu adevărat.
Cum te-a schimbat, ca om și ca profesionist, faptul că ai trecut printr-o perioadă atât de fragilă?
R: Trecerea prin acea perioadă fragilă m-a schimbat profund, atât ca om, cât și ca profesionist. M-a învățat să apreciez fiecare moment, să fiu mai blândă cu mine și să nu mai iau totul atât de personal.
Acum râd mult mai des, chiar și în mijlocul haosului, și știu să găsesc bucurie în lucrurile mici, chiar și atunci când ziua e complicată. Profesional, m-a făcut mai concentrată, mai destinsă, mai calmă și mai prezentă cu oamenii, pentru că am învățat cât de mult contează energia și felul în care te apropii de ceilalți.
Practic, am învățat că poți fi puternic fără să fii dur, că poți performa fără să te pierzi și că vulnerabilitatea nu e un minus, ci o parte din tine. Şi că nu trebuie să fii mereu bine.
Astăzi spui că nu crezi că ești de neînlocuit, dar știi că pui ceva din tine în tot ce faci. Ce anume din tine se regăsește cel mai clar în munca ta?
R: Pasiunea. Cred că asta se simte cel mai clar în tot ce fac. Energia mea e molipsitoare la muncă… mereu fac glume, râd mult și, da, sunt puțin mai nebună ☺
Tot ce pun în băuturi, în servicii sau în echipă e puțin din mine: chef de viață, curiozitate și dorința să transform orice seară într-un moment pe care oamenii chiar să-l simtă. Și da, uneori asta înseamnă și să fac oameni să râdă mai mult decât beau ☺
Relația ta personală este tot în interiorul aceleiași lumi, pentru că partenerul tău este barman. Cum se schimbă lucrurile când ai lângă tine un om care înțelege din interior pasiunea și ritmul acestei meserii?
R: E un alt nivel de înțelegere. Se schimbă total. Când ai lângă tine pe cineva care știe exact cum e să fii în mijlocul haosului, să simți ritmul meseriei și să trăiești cu pasiunea asta, lucrurile devin mult mai simple și mai frumoase.
Nu trebuie să explici fiecare detaliu sau fiecare frustrare, omul ăsta știe deja cum e, te susține fără să ceară explicații și, în același timp, poți să împărtășești bucuriile, micile victorii și momentele nebunești de pe bar. Practic, e ca și cum ai avea un coleg de echipă acasă, dar mai bun ☺
Aveți împreună și o firmă de evenimente, unde tu ești creative director. Cum se leagă partea asta creativă de identitatea ta din spatele barului?
R: Partea creativă a muncii mele se leagă perfect de identitatea mea din spatele barului. Ca şi creative director pentru firma noastră de evenimente, îmi las creativitatea să curgă liber: concep concepte de bar care se potrivesc fiecărui eveniment, de la atmosferă și temă, până la băuturile signature care fac seara memorabilă.
Îmi place să creez cocktailuri care spun o poveste și să fac oamenii să aibă o experiență unică, dar în stilul meu: autentic, cu energie și un pic de nebunie. Practic, tot ce fac aici e o extensie a felului în care lucrez în bar, pun pasiune, atenție la detalii și ador să văd oamenii zâmbind sau surprinși de ce primesc.
Ce îți oferă zona de concepte, teme și experiențe pe care poate nu o găsești în ritmul clasic al unei ture de bar?
R: Zona de concepte și experiențe îmi oferă libertate totală să fiu creativă și să experimentez fără limite. Într-o tură clasică de bar totul e mai rapid, mai ritmic, mai concentrat pe execuție. Aici pot să construiesc povestea completă: de la temă și decor, la băuturi signature care surprind, până la atmosfera pe care vreau să o creez.
Faci parte și din comunitatea Five The Hive, dedicată femeilor din ospitalitate. Cât de important este pentru tine să ai în jur o rețea de femei care te susțin și te înțeleg?
R: Este foarte important pentru mine. E reconfortant să știu că există o comunitate de femei care înțeleg provocările meseriei, care mă susțin în tot ceea ce fac și mă inspiră. Îmi dă energie, încredere și un sentiment de apartenență.
Crezi că femeile din industria ospitalității au încă nevoie să lupte mai mult pentru validare, respect și spațiu?
R: Personal, nu mai simt nevoia să lupt constant pentru validare sau să demonstrez ceva. Știu ce valorez și ce pot să fac. Totuși, cred că e adevărat că multe femei din industrie încă trebuie să-și facă auzită vocea, să câștige respectul și spațiul lor. Mai ales cele la început de drum.
În același timp, cred că puterea vine și din comunitate, din susținerea celor care au trecut prin aceleași provocări. De aceea sunt foarte mândră de comunitatea pe care o avem. Mi-aş dori ca toate femeile din industrie să aibă parte de susținerea pe care o am eu. De asta încercăm să facem awareness.
În viața personală spui că ai învățat să pui limite și să te alegi pe tine. Cât de greu se învață asta într-o industrie în care se cere mult, constant și repede?
R: Destul de greu, mai ales când ești angajată și simți presiunea să fii mereu disponibilă și rapidă. Dar, în timp, am înțeles că trebuie să înveți tu ca persoană să te alegi pe tine, să pui limite sănătoase și să ai grijă de tine, altfel riști să te pierzi în ritmul meseriei.
Dacă te uiți la fata care a intrat la 15 ani în bar, cu mult curaj și puțină experiență, ce i-ai spune astăzi?
R: I-aș spune simplu: just do it, girl! Eşti puternică. Ai curaj, ai pasiune, totul se învață pe parcurs!
Ce ai vrea să înțeleagă oamenii despre meseria de barman, dincolo de imaginea cool pe care o văd din exterior?
R: Aș vrea să înțeleagă că barmanul nu face doar băuturi „cool”. E multă muncă, atenție la detalii, emoție și energie constantă. E despre oameni, despre a crea experiențe, povești și momente memorabile.
Dacă povestea ta nu este doar despre bar, ci și despre devenirea ta ca femeie, care simți că este lecția cea mai importantă pe care ai învățat-o până acum?
R: Cred că lecția cea mai importantă pe care am învățat-o până acum este să mă cunosc și să mă accept așa cum sunt, cu toate pasiunile, nebuniile și imperfecțiunile mele. Să nu încerc să mă schimb pentru alții, ci să cresc în ritmul meu și să îmi dau voie să fiu eu.
Totuși, la doar 21 de ani, învăț și că e la fel de important să pun pauza când e nevoie, să respir și să savurez procesul, nu doar să alerg mereu înainte, am toată viața înainte. Lecția asta cred că e despre echilibru — între ambiție și grijă pentru mine însămi.
Povestea Adinei Ion nu este doar despre bar. Este despre curaj, muncă, fragilitate, reconstrucție și autenticitate. Despre cum, printre ture lungi, nopți nedormite și mult zgomot, a învățat mai întâi să devină femeia care este astăzi.
